Eu si Alex, doi copii teribilisti

Dragos Sandulache
Un burlac prin Mumbai, India
18 iunie 2015
Burlac și cu două femei frumoase în Țara Loviștei, în munți
9 august 2015
Show all

Voiam sa va spun cateva amintiri. Pe mine si pe Alex ne leaga o prietenie veche de 13 ani. Ne-am cunoscut in liceu, eu eram Mister Boboc si un tip destul de popular (modestia asta:))), iar el era un tip popular si un copil de bani gata, inalt, zvelt.

Tatal lui Alex avea un restaurant destul de renumit in cartierul Berceni. Alex isi lua tot timpul cei mai apropiati prieteni si ii ducea la restaurant. Acolo avem multe amintiri impreuna, unele de nepovestit, decat in cercuri restranse.

De nepovestit sunt si niscaiva intamplari de la munte. Intotdeauna ne strangeam cel putin 10 prieteni si organizam cate o vacanta de neuitat acolo.

10255072_411827742312362_1711198700300246898_o

La Alex, la Breaza

Pe tren luam bautura, spuneam bancuri si faceam caterinca , de radeau doua vagoane . La munte, mergeam si jucam biliard, sau ne plimbam, iar seara ne luam toalele frumoase si ieseam in oras.

Banii erau putini, distractia trebuia sa fie salbatica, asa ca, noi beam de la cabana. Ajungeam la discoteca destul de ametiti. Distractia era garantata, dansam fetele din grup, sau agatam in discoteca si beam pana dimineata. Cateodata ne luam la bataie cu satenii, cateodata ajungeam la politie si luam amenzi. Eram teribilisti, eram nebuni, eram…

Glumele  dintre noi erau… erau intr-un fel:

* pe unii ii legam cu sfoara la maini si la picioare, apoi le puneam bete de chibrit intre degetele de la picioare si le dadeam foc

* puneam un tub de pasta de dinti in urechea norocosului si pocneam intre palme tubul

* le desenam cu carioca pe frunte

* puneam laxative in mancare

* puneam sare in cafea

Multe dintre ele, repet, sunt de nepovestit. Eram atat de nebuni, incat, eu dormeam cu o bata de baseball in brate.

La Alex am intrat pentru prima oara intr-un restaurant, singur, fara parinti. Alaturi de Alex si de alti cativa prieteni apropiati am peste 30 de iesiri la munte in timpul liceului si cele mai frumoase amintiri.

Tot la Alex ne-am pus tot grupul pierce-uri. La Alex am baut prima oara un cocktail. La Alex am invatat sa fac gratar. Cu Alex am invatat sa rad copios. Alex era inalt, amuzant, respectat de multi in liceu.

Eram intr-o seara la restaurant. Eram vreo 4 prieteni, 3 baieti si o fata. Dupa ce bem o sticla de Jack, ne vine „geniala” idee de-a pleca la casa lu’ Alex de la Breaza.

La Breaza era paradisul oricui: teren mult si verde, teren de baschet, tiroliana printre arbori cu aterizare pe o claie cu fan, casuta cu gratar si spatiu de relaxare, etc.

Nu aveam masina, dar alt Alex, alintat Ceasca de mine, vine cu ideea de-a imprumuta o Dacie veche de la un amic. Zis si facut, imprumutam Dacia si plecam spre Breaza. Nici bine nu plecam, ca ramanem cu Dacia in drum, undeva pe Vacaresti. Sa vezi, tata, ce impringeau baietii Dacia la 3 dimineata, rupti de beti, cu foamea-n gat… maxim

Ajungem la Breaza. Alex nu stia nimic despre nimic, nu aveam perna, cearsaf, nimic :)) Bineinteles, am dormit asa cum puteam. Am dormit bine, pentru ca eram intre prieteni, glumeam si radeam pana adormeam!

A doua zi am luat-o de la capat: vin de tara, gratare si multa caterinca si distractie prin curte. Alex este un exemplu de pozitivitate si sunt multe momente frumoase pe care cu drag le povestesc de fiecare data cand am ocazia.

La Alex, la Breaza

La Alex, la Breaza

Alex, eroul nostru

La un moment dat, dupa ce am terminat liceul, aud ceva socant. Alex, prietenul meu, s-a aruncat de pe blocul cu 13 etaje, blocul de pe Nitu Vasile.

Vestea a cazut ca un meteorit in sufletele prietenilor. Cum? Cand? De ce?

O minune a avut loc, Dumnezeu il veghea. Alex a supravietuit, dar avea picioarele zdrobite. Aterizase printre copaci, iar arborii l-au imbratisat.

Alex nu merge, este intr-un scaun cu rotile dar face progrese tot timpul, pentru ca asta este el, un supravietuitor, un luptator, un razboinic si un prieten bun!

La 9 ani distanta, cam cat au trecut de atunci, Alex ramane un exemplu de pozitivitate, putere si vointa.

Nu mai vorbim asa des cum o faceam odata, dar azi i-am promis ca ne vom strange toti prietenii la restaurant la el, atunci cand va veni in Bucuresti (e la Breaza de ceva timp). Mi-a promis si el ca zilele viitoare imi va da detalii medicale pe care le voi posta intr-un alt articol, impreuna cu alte amintiri frumoase pe care le avem impreuna.

Alex, iti multumesc pentru ca existi!